Scotoceşte-mi blogul!

joi, 22 aprilie 2010

La Piteşti este omagiată memoria jurnalismului românesc


120 de specialişti din România, Republica Moldova, Grecia şi Germania participă vineri şi sâmbătă la lucrările celui de-al III-lea Congres naţional de istorie a presei, organizat la Piteşti, de Universitatea “Constantin Brâncoveanu” şi Asociaţia Română de Istorie a Presei. Tema acestei ediţii este “Presa locală şi regională, în context european”.
Sunt reprezentate la Congres 21 de universităţi, trei institute ale Academiei Române, redacţii, biblioteci publice, muzee, unităţi arhivistice. Lucrările se desfăşoară în cadrul secţiunilor: presă scrisă, audiovizual, teorie şi metodă în cercetarea istoriei presei, presa din diaspora, micromonografii de ziare-reviste, jurnalism cultural.

Iată câteva dintre comunicările ştiinţifice, care vor fi prezentate:
BĂRBULESCU Traian, director TVR Craiova, realizator emisiuni TV.:
Jurnalismul transfrontalier, între cunoaştere şi adevăr
BRUJA Radu Florin, lector, Universitatea “Ştefan cel Mare”, Suceava:
Presa extremei drepte din Bucovina, în perioada interbelică.
CORDUNEANU Valerică, director, Muzeul Presei “Sever Bocu”, Jimbolia:
Evolutia presei timişorene în primii ani postbelici.
DANILOV Maria, dr., cercetător ştiinţific, Muzeul Naţional de Arheologie si Istorie a Moldovei, Chişinău, Republica Moldova:
Problema presei ruseşti în paginile ziarului Gazeta Basarabiei (1935-1940)
MANOLEA Gheorghe, prof. univ. dr., Universitatea din Craiova:
Contribuţia craioveanului Mihail Konteschweller la evoluţia radioului în România.
POPA Bogdan, dr., cercetător, Institutul de istorie “N. Iorga”, Bucureşti:
Presa sportivă locală din România interbelică: posibile comparaţii.
RAD Ilie, prof. univ. dr., Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca:
Revista „Altarul” – publicaţie regională a românilor australieni.
RUSU-PĂSĂRIN Gabriela, conf. dr., Universitatea „Constantin Brâncoveanu” Piteşti: Impactul presei culturale radiofonice sau despre comunicarea persuasivă a valorilor culturale în contextul globalizării.
ŢUŢUI Marian, lector dr., Universitatea „Hyperion”, Bucureşti:
Primele reclame filmate din România.
VLĂDUŢESCU Ştefan, conf. dr., Universitatea din Craiova:
Presa socioprofesională craioveană în perioada 1989-2009.
VOLCU Ion, dr., Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati”, Brăila:
Cenzura presei brăilene în lumina documentelor de arhivă (1938-1944).


În ziua de 24 aprilie vor fi lansate 20 de lucrări de specialitate, în prezenţa autorilor, precum şi Revista română de istorie a presei, numărul 7 / 2007, în noul format.
Cheltuielile de organizare sunt suportate de Universitatea “Constantin Brâncoveanu” Piteşti, manifestarea fiind sprijinită de Consiliul Judeţean Argeş şi de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului.
Pentru a afla mai multe despre participanţi, intervenţiile acestora, programul pe secţiuni, cărţile ce vor fi lansate accesaţi:
http://istoriapresei2010.webs.com/

Asociaţia Română de Istorie a Presei

P A R T E N E R I M E D I A
Agenţia de presă Agerpres, Agenţia de presă Mediafax, Agenţia de presă Rador, Uniunea Internaţională a Presei Francofone (UPF), portalul de ştiri HotNews, Radio România Cultural, Televiziunea Română – TVR Cultural, TVR 3 Regional, The Money Channel, Radio Oltenia Craiova, Radio Constanţa, Radio România Internaţional, publicaţiile România liberă, Adevărul de seară, The Epoch Times, Curierul naţional, Făclia – Cluj Napoca, Ziua de Constanţa, Magazin Istoric.

duminică, 18 aprilie 2010

Presa din România va avea un muzeu virtual


“Presa locală şi regională, în context european” este tema celui de-al III-lea Congres naţional de istorie a presei, organizat în perioada 23-24 aprilie la Piteşti, de Universitatea “Constantin Brâncoveanu” şi Asociaţia Română de Istorie a Presei.
Cu ocazia congresului, conf. dr. Marian Petcu (Universitatea din Bucureşti) va prezenta două noi proiecte:
1. Muzeul virtual al presei din România..
2. Configurări, reconfigurări, desfigurări ale democraţiei în România:
a. Cultul personalităţii;
b. Iconografiile oficiale.
Participă 120 de specialişti din România, Republica Moldova şi Germania, 68 dintre ei reprezentând: 21 de universităţi, trei institute ale Academiei Române, redacţii, biblioteci publice, muzee, unităţi arhivistice.
Lucrările se desfăşoară în cadrul secţiunilor: presă scrisă, audiovizual, teorie şi metodă în cercetarea istoriei presei, presa din diaspora, micromonografii de ziare-reviste, jurnalism cultural.
Iată câteva dintre comunicările ce vor fi susţinute:
Valentin Nicolau: Televiziunea publică română, în context european;
Tiberiu Fărcaş: Presa regională tipărită la Cluj. Istoricul unei eşec;
Marius Tiţa: Posturile de radio în limbi străine – de la confruntare la globalizare;
Ioan Lăcătuşu: Presa postdecembristă din judeţele Covasna şi Harghita - aspecte specifice;
Aurelia Lăpuşan: Prezenţe franceze în Dobrogea. Mărturii din presa începutului de secol XX;
Sofia Milancovici: Publicaţii ale comunităţii evreieşti şi sârbe din Arad;
Virgil Coman: Sindicatul „Presa” din Constanţa al Ziariştilor, Publiciştilor şi Administratorilor de Ziare - repere arhivistice;
Daniel Tomozei: Presa sibiană – 20 de ani de transformări.

În ziua de 24 aprilie vor fi lansate 20 de lucrări de specialitate, în prezenţa autorilor, precum şi Revista română de istorie a presei, numărul 7 / 2007, în noul format.
Cheltuielile de organizare sunt suportate de Universitatea “Constantin Brâncoveanu” Piteşti, manifestarea fiind sprijinită de Consiliul Judeţean Argeş şi de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului.
Pentru a afla mai multe despre participanţi, intervenţiile acestora, programul pe secţiuni, cărţile ce vor fi lansate accesaţi:
http://istoriapresei2010.webs.com/

Asociaţia Română de Istorie a Presei

P A R T E N E R I M E D I A
Agenţia de presă Agerpres, Agenţia de presă Mediafax, Agenţia de presă Rador, Uniunea Internaţională a Presei Francofone (UPF), portalul de ştiri HotNews, Radio România Cultural, Televiziunea Română – TVR Cultural, TVR 3 Regional, The Money Channel, Radio Oltenia Craiova, Radio Constanţa, Radio România Internaţional, publicaţiile România liberă, Adevărul de seară, Curierul naţional, Făclia – Cluj Napoca, Ziua de Constanţa, Magazin Istoric.

sâmbătă, 17 aprilie 2010

Teleormăneni cu care ne mândrim


Comandor profesor universitar dr. Gabriel-Florin Moisescu, comandant al Academiei Forţelor Aeriene “Henri Coandă”

Comandorul profesor universitar dr. Gabriel-Florin Moisescu a fost numit în funcţia de comandant al Academiei Forţelor Aeriene “Henri Coandă” la data de 15 noiembrie 2007. S-a născut în comuna Balaci - Teleorman, la data de 30 noiembrie 1959.
A intrat în armată în anul 1981, după absolvirea Şcolii Militare de Ofiţeri de Aviaţie “Aurel Vlaicu”, ca şef promoţie ofiţeri nenaviganţi.
A absolvit Academia de Înalte Studii Militare în 1989, iar din anul 2002 este doctor în ştiinţe militare.
Este căsătorit şi are un copil.

Mulţumesc, domnule director George Marinescu!


Se numeşte George Marinescu, omul de televiziune judecat mult prea aspru de criticii perioadei Ceauşiste, apreciat, însă, de cei care l-au cunoscut şi au "furat" din tainele nobilei meserii de "om de televiziune" de la domnia sa. Printre cei care s-au bucurat de privilegiul de a-l avea ca mentor şi director pe George Marinescu sunt şi eu.
Îmi aduc aminte, în 1999, în calitatea deţinută de domnia sa, Director al Direcţiei Stiri si Eveniment din Tele 7abc, domnul George Marinescu mi-a oferit şansa de a deveni redactor şi, mai apoi, producător la TELEJURNAL, insuflându-mi cu dragoste pasiunea pentru această nobilă profesie.
Pentru tot ceea ce a făcut pentru mine, omului de televiziune George Marinescu, îi port respectul cuvenit unui mentor şi-i mulţumesc!

joi, 15 aprilie 2010

In memoriam - VICTOR MARIN BASARAB

Victor Marin Basarab, prozator si ziarist (n. 29 oct. 1940, mn. Turnu Magurele, jud. Teleorman, m. 5 iul. 2003, mn. Bucuresti), a fost redactor la ziarul Satul socialist (1970-1972), redactor principal la ziarul Tribuna Ialomitei (1972-1974), corector principal la gazeta Agricultura socialista (1988-1989), redactor principal si sef de sectie la ziarul Satul romanesc (1990-1991), redactor si publicist comentator la ziarul Azi (1991-1997) si redactor-documentarist la ziarul Curentul (1997-2000). A publicat fragmente din romanul Matase pentru Pontul Euxin (1975, in revistele Luceafarul si Romania literara). A debutat editorial cu vol. de povestiri Everest Turnu Magurele, Bucuresti, Ed. Cartea Romaneasca, 1978. A colaborat cu versuri si proza, recenzii, interviuri, eseuri si reportaje in presa centrala si locala, indeosebi la: Satul socialist, Agricultura socialista, Agricultura Romaniei, Tribuna Ialomitei, Satul romanesc, Campus 2000, Albanezul, Tribuna invatamantului, Azi, Curentul, Luceafarul. A mai semnat: V.M. Basarab. Mai multe romane si volume de povestiri, precum Toamna prostilor, Dupa caderea noptii de mai, Dimineata sclavului Epictet, Matase pentru Pontul Euxin, Dionysos, tatal meu plans, Sarbatoare eroilor, Bonjour, Machiavelli, Rana mea Valahia, au ramas nepublicate, prin sertarele diferitelor edituri. A fost distins cu premiul revistei Luceafarul pentru proza (1974). A fost membru al Uniunii Ziaristilor din Romania si al Asociatiei Ziaristilor din Romania.

CONGRESUL NAŢIONAL DE ISTORIE A PRESEI




În perioada 23-24 aprilie 2010, Universitatea “Constantin Brâncoveanu” Piteşti şi Asociaţia Română de Istorie a Presei organizează Congresul naţional de istorie a presei, a III-a ediţie, la Piteşti, cu tema “Presa locală şi regională, în context european”.
Participă 68 de specialişti din România, Republica Moldova şi Germania, reprezentând 35 de instituţii, dintre care 21 de universităţi, trei institute ale Academiei Române, redacţii, biblioteci publice, muzee, secţii judeţene ale Arhivelor Naţionale, edituri.
Lucrările se desfăşoară în cadrul celor şase secţiuni: audiovizual (11 intervenţii), presă scrisă (12 intervenţii), presa din diaspora (12), micromonografii de ziare-reviste (11), teorie şi metodă în cercetarea istoriei presei (11), jurnalism cultural (11 intervenţii).
În ziua de 24 aprilie vor fi lansate 20 de lucrări de specialitate, în prezenţa autorilor. Este vorba despre istorii ale presei din judeţele Buzău, Brăila, Timiş, istorii recente ale unor importante instituţii mass media, cum ar fi Societatea Română de Televiziune, monografii ale unor publicaţii reprezentative, cercetări privind cultura de masă, volume de corespondenţă şi altele. Revista română de istorie a presei va fi lansată, în noul format.
Participanţii vor vizita Mănăstirea Curtea de Argeş.
Costurile sunt suportate de Universitatea “Constantin Brâncoveanu” Piteşti, manifestarea fiind sprijinită de Consiliul Judeţean Argeş şi de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului.
Pentru a afla mai multe despre participanţi, intervenţiile acestora, programul pe secţiuni, cărţile ce vor fi lansate accesaţi:
http://istoriapresei2010.webs.com/

conferenţiar dr. Marian Petcu,
Universitatea din Bucureşti,
vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Istorie a Presei